Strategie in timp real este un gen de jocuri video caracterizat prin jocuri de război care au loc în timp real, unde adunarea de resurse, construirea de baze, dezvoltarea tehnologiei şi control direct asupra unităţilor individuale sunt componente cheie.
Jocurile de strategie în timp real nu implică ture ca jocurile pe ture. În schimb, jocul progresează în “timp real”; este un joc continuu spre deosebire de cele pe ture, şi toţi jucătorii pot da ordine în orice moment, în timp ce cuvântul “strategie” face referinţă la planificarea unui război la nivel înalt ca armate, campanii, şi razboaie întregi, în jocuri în timp real se pot da ordine unor unităţi sau persoane individuale. Părţi integrale ale gameplay-ului sunt de asemenea aspectele legate de economie şi producţie, şi cu toate că confruntările militare joacă un rol important, ele sunt foarte stilizate şi nu pun accent pe simularea războaielor reale.
1983 – 1992: începuturile
În Regatul Unit, genul a început cu Stonkers de John Gibson, publicat în 1983 de Imagine Software prentru ZX Spectrum, şi Nether Earth publicat pe ZX Spectrum în 1987. În America de Nord, primul joc clasificat retrospectiv drept strategie în timp real este The Ancient Art of War(1984), proiectat de Evryware alor Dave şi Barry Murry, urmat de The Ancient Art of Warfare at Sea ]n 1987. Unii scriitori consideră Utopia de Don Daglow drept primul joc de strategie în timp real.
Nici unul dintre aceste titluri nu ar fi recunoscut drept strategie în timp real. Totuşi, Herzog Zwei pentru Sega Genesis din 1989 şi Battle Master pentru Amiga şi Atari ST din 1990 sunt probabil cele mai timpurii exemple de jocuri în timp real făcute bine. Strategie în timp real a început să fie recnoscut odată cu scoaterea pe piaţă a Dune II de la Westwood Studios în 1992. Dune II a fost şi primul joc să creeze un format pentru jocurile în timp real care este folosit şi în ziua de azi, ca folosirea mouse-ului pentru mişcarea trupelor, şi strângerea de resurse.
China încearcă astfel să obţină controlul asupra lumii virtuale chineze. Reglementatorul chinez pentru industria jocurilor video, Administraţia Generală a jocuriloe şi Publicaţiilor, şi agenţia de monitoruzare pentru copyright au publicat sâmbătă o dispoziţie prin care se interzic investiţiile străine în operarea jocurilor domestice online prin joint venture, firmă străină sau cooperare. Noua directivă interzice de asemenea firmelor străine să influenţeze indirect companiile de jocuri chineze prin înţelegeri sau suport tehnic.
Piaţa jocurilor online din China este printre c ele cu rata de dezvoltare cea mai mare din lume, cu creşteri ale vânzărilor estimate la 30-50% în acest an, de 3,5-4 miliarde USD.
Patru console de jocuri din diferite generaţii. De la stânga în sensul acelor de ceasornic: Atari 2600, PSOne, Xbox 360 şi Nintendo GameCube.
O consolă de jocuri este un sistem dedicat jocurilor video, ce reprezintă de fapt un calculator interactiv pentru entertainment. Termenul este folosit pentru a face diferenţa între un sistem dedicat exclusiv jocurilor , un computer personal (care are o mulţime de alte funcţii implementate) sau sistemele pentru jocuri arcade care sunt folosite in scopuri comerciale de către firme care le cumpără iar mai apoi percep taxa pentru ca cineva să se poată juca. Datorită faptului că îi lipseşte un ecran propriu care afişeze imagini, un televizor sau un monitor de computer este de obicei folosit în schimb.
Tenis pentru două persoane, un joc pe calculator analog timpuriu care folosea osciloscopul pentru afişare.
La început jocurile foloseau dispozitive electronice interactive cu diferite formate de afişare. Cel mai vechi exemplu este din 1947 – un “Dispozitiv de Amuzament din Tub cu Radiaţii Catodice”, patentat pe 25 ianuarie 1947 de Thomas T. Goldsmith Jr. şi Estle Ray Mann, şi aprobat pe 14 decembrie 1948 ca Patentul SUA nr. 2455992.[1]
Inspirat de afişajele radareleor, el a constat dintr-un dispozitiv analog care permitea unui utilizator să controleze o diagramă vectorială punctată pe ecran pentru a simula un proiectil luat la ţintă care era desenta într-o poziţie fixă pe ecran.[2]
Alte exemple vechi includ:
Calculatorul NIMROD de la Festival of Britain din 1951
OXO al lui Alexander S. Douglas pentru EDSAC în 1952
Tenis pentru două persoane, un joc interactiv scris de William Higinbotham în 1958
Spacewar!, scris de studenţii de la MIT Martin Graetz, Steve Russell, şi Wayne Wiitanen pe un calculator DEC PDP-1 în 1961.
Fiecare joc folosea diferite modalităţi de afişare. NIMROD folosea un panou de lumini pentru a juca jocul Nim,[3] OXO folosea un afişaj grafic pentru a afişa tic-tac-toe,[4]Tenis pentru două persoane folosea un osciloscop pentru a afişa o jumătate din terenul de tenis,[2] iar Spacewar! folosea afişajul vectorial DEC PDP-1 pentru a avea două nave de război de fiecare parte.[5]
În 1971, Computer Space, creat de Nolan Bushnell şi Ted Dabney, a fost primul joc video comercial, operat cu monede. Folosea un televizor alb-negru pentru afişare, iar sistemul de calculator era realizat din cipuri TTL din seria 74.[6] Jocul a fost folosit în filmul ştiinţifico-fantastic Soylent Green din 1973. Computer Space a fost urmat în 1972 de Magnavox Odyssey, prima consolă domestică. Modelat după o consolă prototip de la finele anilor 1960 dezvoltată de Ralph H. Baer denumită “Brown Box”, aceasta folosea de asemenea televiziunea standard.[2][7] Acestea au fost urmate de două versiuni Atari, Pong; o versiune pentru arcade în 1972 şi o versiune domestică în 1975.[8] Succesul comercial al lui Pong a determinat numeroase alte companii să dezvolte clone Pong şi propriile lor sisteme, ducând la dezvoltarea explozivă a industriei jocurilor video.[9]
Un joc video este un joc electronic care implică interacţiunea cu o interfaţă de utilizator pentru a genera feedback vizual pe un dispozitiv video. Cuvântul video din jocuri video se referă în mod tradiţional la un dispozitiv de afişare cu raster.[1] În prezent termenul “jocuri video” presupune orice tip de dispozitiv de afişare. Sistemele electronice folosite pentru a juca jocurile video sunt cunoscute ca platforme; exemple de astfel de platforme sunt calculatoarele personale şi consolele pentru jocuri video. Aceste platforme pot fi de la calculatoare foarte mari la mici dispozitive manuale. Jocurile video specializate precum arcade, aşa cum erau cunoscute înainte, au început să nu mai fie jucate.
Dispozitivul de intrare folosit pentru a manipula jocurile video este denumit controler de joc, şi diferă în funcţie de platformă. De exemplu, un controler de consolă dedicat poate consta doar dintr-un buton şi un joystick. Altul, poate avea o mulţime de butoane şi unul sau dou joystickuri. Jocurile pe calculator timpurii necesitau adesea o tastatură pentru joc, sau jucătorul trebuia să cumpere un joystick separat cu cel puţin un buton. Multe jocuri pe calculator moderne permit, sau chiar impun, ca jucătorul să folosească o tastatură şi un mouse simultan.
Jocurile video folosesc de asemenea şi alte modalităţi de interacţie şi informare a jucătorului. Audio este aproape universal, folosind dispozitive de reproducere a sunetelor, precum dufuzoare şi căşti. Dar pot exista şi alte feedback-uri via periferice care crează senzaţii, precum vibraţiile.
Un joc de roluri (role-playing game, RPG; scris în engleză şi ca roleplaying game) este un joc în care participanţii îşi asumă roluri de caractere fictive.[1] Participanţii decid asupra acţiunilor caracterelor lor pe baza caracterizărilor lor,[1] iar acţiunile au succes sau eşuează conform unui sistem formal de reguli şi linii de conduită.[2] Conform acestor reguli, jucătorii au libertatea să omprovizeze; alegerea lor trasează direcţia şi rezultatul jocului.[2]
Cele mai multe jocuri de roluri sunt conduse ca o dramă radio: se foloseşte doar vorbirea. Un jucător, coordonatorul de joc, crează o situaţie în care fiecare jucător joacă rolul unui singurcaracter.[2] Coordonatorul descrie lumea jocului şi locuitorii acesteia: ceilalţi jucători descriu acţiunile pe care doresc să le ia caracterele lor, iar coordonatorul descrie modalităţile de obţinere a rezultatelor. Unele rezultate sunt determinate de sistemul jocului, iat altele sunt alese de coordonator.[2] Există o varietate de jocuri de roluri în care jucătorii mimează acţiunile fizice ale caracterelor lor, cunoscute ca jocuri de roluri cu acţiune în direct (live action role-playing games, LARP).[3]
Un gen de joc video este considerat de asemenea ca incluzând jocuri de roluri. Deşi aceste jocuri nu implică jocul de roluri,[1] ele şi-au căpătat numele de la setările şi mecanismele jocurilor de la care şi-au tras originea încă din perioada timpurie a jocurilor de roluri.[4] Datorită popularităţii jocurilor video, termenul “joc de rol” şi “RPG” au fost amândouă, până la un anumit nivel, cooptate de industria jocurilor video; drept rezultat, jocurile în care jucătorii joacă roluri de caractere se numesc uneori jocuri de roluri “pix şi hârtie” (“pen and paper”) sau “tabletop”,[2] deşi nu sunt necesare pentru acestea nici pix, nici hîrtie, nici masă.[2]
Jocurile în localurile publice sunt jocuri care se desfăşoară într-un local, bar, han, restaurant sau cârciumă, de obicei jocuri tradiţionale. Cele mai multe sunt jocuri de sală, deşi există şi câteva jucate în grădini publice.
Istoria jocurilor în localurile publice
De la tavernele romane care ofereau jocuri precum Dame la localurile moderne cu maşini electronice cu întrebări, jocurile au fost asociate mult timp cu localurile în care se bea. Richard Boston în Beer and Skittles spune că prima reglementare pentru controlul naţional al localurilor publice a fost pentru jocuri. Statutul lui Henry VII din 1495 restricţiona “jocurile de sală care distrăgeau oamenii de la antrenamentele cu arcul”. Jocurile asociate cu localurile publice erau diversificate, de la jocurile cu cărţi de joc precum cribbage şi cele de aruncare precum darts, trecând prin sporturile fizice precum cicket, până la jocuri sângeroase precum lupta de cocoşi.
În ciuda marii popularităţi printre tineri, maşinile Flipper au funcţionat în localurile publice doar din anii 1940 până în anii 1980.
Începând cu anii 1970, automatele şi jocurile video (precum Space Invaders) au ajuns foarte răspândite în localurile publice, determinând un declin al jocurilor tradiţionale. În timpul anilor 1990, în special în Anglia, au ajuns foarte populare jocurile cu întrebări.
Referinţe
Finn, Timothy: Pub Games of England (Oleander Press)
Jocurile educaţionale sunt jocuri desemnate special pentru a educa oamenii referitor la un anumit subiect, pentru a extinde concepte, a accelera dezvoltarea, a înţelege un eveniment istoric sau o cultură, sau pentru a ajuta în deprinderea unor aptitudini în timpul jocului. Ele includ jocuri de masă şi cu cărţi de joc, ca şi jocuri video.
Jocuri de masă
Un joc de masă este un joc jucat cu piese plasate, îndepărtate sau mutate pe o “masă” (o suprafaţă premarcată, de obicei specifică jocului respectiv). Subiecte obişnuite pentru jocurile educaţionale de masă sunt cele geografice, masa fiind o hartă a regiunii pe care se focalizează jocul. Exemple de jocuri de masă educaţionale includ Take-off, Brain Chain şi Charge Large Board Game.
Jocuri cu cărţile de joc
Un joc cu cărţile de joc educaţional este orice joc educaţional ce foloseşte cărţile de joc, tradiţionale sau specifice jocului respectiv. În general aceste jocuri extind concepte, precum, srabilesc potriviri, etc. Jocurile flash cu cărţi de joc sunt folosite pentru a învăţa matematică, despre animale, specii de dinozauri, etc. Unele astfel de jocuri îmbunătăţesc memoria.
Un joc audio este un joc electronic jucat pe un dispozitiv precum – dar nu limitat la – un calculator personal. Jocurile audio sunt similare cu jocurile video, doar că simţul solicitat este cel audio şi nu vizual.
Jocurile audio au apărut ca jocuri accesibile pentru persoanele oarbe, fiind dezvoltate la început doar de amatori şi programatorii orbi. Dar din ce în ce mai multe persoane s-au arătat interesate de acestea, inclusiv artiştii de sunet, cercetătorii în domeniul accesibilităţii jocurilor, dezvoltatorii de jocuri pe telefoane mobile, şi mai ales jucătorii de jocuri video. Cele mai multe jocuri audio rulează pe calculator, deşi există câteva jocuri audio şi portabile sau pe console de jocuri video. Ele se încadrează în aceeaşi tipologie şi genuri ca şi jocurile video, precum jocuri de aventură, jocuri de curse, etc.
Strategie in timp real este un gen de jocuri video caracterizat prin jocuri de război care au loc în timp real, unde adunarea de resurse, construirea de baze, dezvoltarea tehnologiei şi control direct asupra unităţilor individuale sunt componente cheie.
Tenis pentru două persoane, un joc pe calculator analog timpuriu care folosea osciloscopul pentru afişare.
Box Cover
