Jocuri pe Internet

Câmpul de joc

Câmpul de joc este o suprafaţă plană, înclinată cu 3 până la 6 grade faţă de jucător, cuprinzând numeroase ţinte ce trebuiesc lovite repetat pentru a acumula puncte. Bila este propulsată în joc cu ajutorul manetei de lansare, cu arc. Odată pusă în joc, bila poate parcurge, de manieră aleatoare, orice directie de pe câmpul de joc, în funcţie de obiectele din câmp de care se loveşte, dar şi de intervenţia jucătorului. Pentru a readuce bila în partea superioară a platoului de joc, parte de unde ea tinde să cadă datorită legilor atracţiei gravitaţionale, jucătorul manipulează mânerele, numite si flippere, care dau numele jocului în limba română, precum şi alte limbi precum germana şi franceza. Bila mai poate fi influenţată şi printr-o zgâlţâire a aparatului, manevră care însă abuzată conduce la situaţia nedorită de blocaj (tilt, lb. engl.), flipperele nemaiputând fi acţionate şi bila sfârşind prin a fi pierdută.

Bile

Numărul bilelor incluse într-o partidă a variat cu timpul. La început acesta era 10, ulterior reducându-se la 5 şi chiar 3, deşi această opţiune rămâne la discreţia operatorului aparatului. Numărul standard de bile în ultima perioadă este de 3 sau 5. În Franţa standard sunt 3 bile, în Luxemburg 4 iar în Belgia 5.

Lansatorul de bile

Lansatorul de bile este o bara metalică dotată cu un resort care permite lansarea bilei în câmpul de joc. Acesta nu este un lansator rigid sau automat, diferite forţe de tragere a manetei respective imprimându-i bilei viteze de deplasare diferite, cu ajutorul cărora pot fi câştigate puncte suplimentare prin aşa numite lovituri speciale(numite skill shots în engleză).

(Wikipedia sub licenţa GNU)

Tragerea de frânghie este un joc uşor de organizat şi improvizat care necesită un echipament minim

Un joc este o activitate structurată, de obicei practicată pentru distracţie şi uneori în scopuri educative. Jocurile diferă de muncă, care este de obicei desfăşurată în scopul remunerării, şi de artă, care este o expresie mai concentrată a ideilor. Distincţia nu este foarte clară, şi multe jocuri sunt considerate de asemenea muncă (precum în cazul jucătorilor profesionişti din sport), sau artă (în cazul jocurilor gen puzzle sau a celor implicând un aspect artistic precum Mah-jongg solitaire).

Componentele cheie ale unui joc sunt scopul, regulile, provocarea, şi interacţia. Jocurile implică în general stimulări mentale sau fizice, adesea pe amândouă. Multe jocuri ajută la dezvoltarea aptitudinilor practice, servesc ca formă de exerciţiu, sau au un scop educaţional, simulativ sau psihologic. Cerinţa de interactivitate a jucătorului pune activităţi ca puzzle şi solitaire în categoria ghicitorilor mai degrabă decât a jocurilor.^[1]

Atestate din anii 2006 î.e.n.,^[2][3] jocurile sunt parte universală a experienţei umane şi prezente în toate culturile. Royal Game of Ur, Senet şi Mancala sunt câteva din cele mai vechi jocuri cunoscute.^[4]

Jucătorii de cărţi, o pictură din 1895 a lui Paul Cézanne arătând un joc cu cărţi de joc.

Bibliografie

• Avedon, Elliot; Sutton-Smith, Brian, The Study of Games. (Philadelphia: Wiley, 1971), reprinted Krieger, 1979. ISBN 0-89874-045-2

Note

1. ^ Crawford, Chris (2003). Chris Crawford on Game Design. New Riders. ISBN 0-88134-117-7.
2. ^ Soubeyrand, Catherine (2000). “The Royal Game of Ur”. The Game Cabinet.
3. ^ Green, William. “Big Game Hunter”. 2008 Summer Journey. Time.
4. ^ “History of Games”. MacGregor Historic Games. 2006.

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU de Nicolae Sfetcu)