Jocuri pe Internet

Cuvintele încrucişate reprezintă una dintre cele mai răspândite variante de exerciţii mentale din lume. În România, rebus-urile (denumire incorectă pentru careurile de cuvinte încrucişate, deoarece rebusul este unul dintre genurile de probleme de enigmistică) şi integramele sunt publicate constant, atât în cotidiane de top, cât şi în reviste specializate dedicate acestor tipuri de probleme.

Ce sunt cuvintele încrucişate

Forma de prezentare este în general o grilă pătrată sau dreptunghiulară de căsuţe albe şi negre; scopul urmărit este completarea spaţiilor albe cu litere, astfel încât pe liniile orizontale şi pe cele verticale să se formeze cuvinte (sau alte construcţii, ca de exemplu porţiuni formate din mai multe cuvinte cuvinte consecutive din fraze celebre), despărţite de punctele negre. Pentru aceasta, sunt oferite definiţiile cuvintelor care trebuie descoperite.

Careurile de cuvinte încrucişate au numerotate liniile şi coloanele grilei (începând cu 1) şi oferă, separat, lista de definiţii ale cuvintelor din liniile orizontale şi verticale, utilizând numerele acestora. Integramele includ definiţiile în interiorul grilei, oferind pentru fiecare definiţie o săgeată ce arată direcţia pe care se află amplasat cuvântul corespunzător.

Cuvintele încrucişate sunt populare în multe limbi, limbi care se folosesc de alfabete diverse. Alfabetele şi regulile în care se scriu limbile impun diferenţe la compunerea şi prezentarea careurilor de cuvinte încrucişate – de exemplu, în limba ebraică direcţia scrisului e de la dreapta la stânga şi cuvintele sunt scrise fără majoritatea vocalelor. Lipsa vocalelor duce la cuvinte mai scurte, într-un careu cu cuvinte mai scurte e mai important să fie cât mai puţine litere închise (o literă închisă participă la formarea unui singur cuvânt, orizontal sau vertical – literele deschise participă la formare de două cuvinte, unul orizontal şi unul vertical), problemă care poate fi rezolvată prin careuri fără puncte negre şi fără litere închise.

Clasificare

• După conţinut şi forma de prezentare a careului propriu-zis
  • Careuri clasice:
    • comun;
    • enciclopedic de definiţii şi enciclopedic lingvistic;
    • didactic literar, didactic ştiinţific şi didactic tehnic.
  • Careuri speciale:
    • enigmist surpriză şi enigmist fantezie;
    • magic (cu orizontalul şi verticalul la fel);
    • cu încrucişare oblică;
    • tridimensional;
    • cu fraze încrucişate;
    • cu silabe încrucişate (în fiecare câmp este înscrisă o silabă a cuvântului de pe linia corespunzătoare, orizontală sau verticală);
    • cu ilustraţie interioară sau în ilustraţie;
    • cuvinte încrucişate ilustrate (cu căsuţe sau definiţii ilustrate);
    • cu date încrucişate sau cu încrucişare numerică.
• După tipul definiţiilor
  • Careul cu temă
    • Definiţii directe:
      • definiţii „de dicţionar”;
      • definiţii didactice (explicative – informative);
      • definiţii „punct de vedere”
      • definiţii distractive
    • Definiţii figurative:
      • definiţii rebusiste;
      • definiţii „expresie”;
      • definiţii umoristice (spirituale);
      • definiţii literare (în versuri sau în proză);
      • definiţii surpriză;
      • definiţii „în manieră personală”
  • Careul fără temă
    • Definiţii directe:
      • definiţii „de dicţionar”;
      • definiţii didactice (explicative – informative);
      • definiţii „punct de vedere”
      • definiţii distractive.
    • Definiţii figurative:
      • definiţii rebusiste;
      • definiţii expresie;
      • definiţii umoristice (spirituale);
      • definiţii literare (în versuri sau în proză);
      • definiţii surpriză
      • definiţii „în manieră personală”.

În anul 1913, pe 21 decembrie, era publicat, la New York, in ziarul “New York World”, primul careu de cuvinte încrucişate, semnat de britanicul A. Wynne.

Linkuri

• Rebus Online
• Jocuri logice
• Puzzle online
• Bottle Magic – Jeff Scanlan
• Jocuri de logică

Acest articol este licentiat sub GNU Free Documentation License. Foloseste materiale din Wikipedia.

Ludwig Wittgenstein a fost probabil primul filozof din mediul academic care a dat o definiţie cuvântului joc. În cartea sa Philosophical Investigations,^[1] Wittgenstein a demonstrat că elemente ale jocurilor, precum reguli, competiţie, etc., au eşuat pe rând în încercarea de folosire pentru a defini ce sunt jocurile. El a argumentat în acest sens că în cadrul conceptului de “joc” nu poate intra o singură definiţie, jocurile trebuiind să fie privite prin prisma unei serie de definiţii care pun în comun o “asemănare de familie”.

Note

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Tragerea de frânghie este un joc uşor de organizat şi improvizat care necesită un echipament minim

Un joc este o activitate structurată, de obicei practicată pentru distracţie şi uneori în scopuri educative. Jocurile diferă de muncă, care este de obicei desfăşurată în scopul remunerării, şi de artă, care este o expresie mai concentrată a ideilor. Distincţia nu este foarte clară, şi multe jocuri sunt considerate de asemenea muncă (precum în cazul jucătorilor profesionişti din sport), sau artă (în cazul jocurilor gen puzzle sau a celor implicând un aspect artistic precum Mah-jongg solitaire).

Componentele cheie ale unui joc sunt scopul, regulile, provocarea, şi interacţia. Jocurile implică în general stimulări mentale sau fizice, adesea pe amândouă. Multe jocuri ajută la dezvoltarea aptitudinilor practice, servesc ca formă de exerciţiu, sau au un scop educaţional, simulativ sau psihologic. Cerinţa de interactivitate a jucătorului pune activităţi ca puzzle şi solitaire în categoria ghicitorilor mai degrabă decât a jocurilor.^[1]

Atestate din anii 2006 î.e.n.,^[2][3] jocurile sunt parte universală a experienţei umane şi prezente în toate culturile. Royal Game of Ur, Senet şi Mancala sunt câteva din cele mai vechi jocuri cunoscute.^[4]

Jucătorii de cărţi, o pictură din 1895 a lui Paul Cézanne arătând un joc cu cărţi de joc.

Bibliografie

• Avedon, Elliot; Sutton-Smith, Brian, The Study of Games. (Philadelphia: Wiley, 1971), reprinted Krieger, 1979. ISBN 0-89874-045-2

Note

1. ^ Crawford, Chris (2003). Chris Crawford on Game Design. New Riders. ISBN 0-88134-117-7.
2. ^ Soubeyrand, Catherine (2000). “The Royal Game of Ur”. The Game Cabinet.
3. ^ Green, William. “Big Game Hunter”. 008 Summer Journey. Time.
4. ^ “History of Games”. MacGregor Historic Games. 2006.

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU de Nicolae Sfetcu)