Archive for April, 2009

Baschet

April 30, 2009 - 2:55 pm No Comments

438px-basketball_game

Baschetul este unul dintre cele mai răspândite jocuri sportive din lume; se caracterizează prin fineţea, precizia şi fantezia exerciţiilor tehnice şi tactice, prin talia înaltă şi calităţile fizice deosebite ale sportivilor, toate acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă şi de sacrificiu, inteligenţă şi rezistenţă nervoasă.

Istoric

Vechile populaţii incaşe, maya şi aztece practicau un joc în care mingea era aruncată într-un inel de piatră, suspendat orizontal pe un zid. Băştinaşii din Florida aveau o ţintă formată dintr-un coş de nuiele iar indienii din America plasau un fel de coş în trunchiuri de copac.

În anul 1891, un tânăr asistent de la colegiul Springfield, din statul Massachusetts, SUA, pe numele său James A. Naismith, încercând să facă mai variate lecţiile de educaţie fizică ale studenţilor, cu un conţinut mai atractiv şi mai dinamic, fără condiţii materiale deosebite, a combinat unele reguli din jocul de fotbal cu 13 reguli noi şi a înlocuit poarta cu un coş suspendat pe un perete. Astfel a luat naştere sportul căruia i s-a spus apoi basketball (basket = coş, ball = minge).

La început echipele erau alcătuite din câte 50 de jucători, apoi numărul s-a redus treptat pentru a se ajunge la echipe formate din 5 jucători pe teren. Jocul se răspândeşte în Europa, fiind prezentat demonstrativ la Jocurile Olimpice din 1904 (de la St. Louis). În 1932 se constituie Federaţia Internaţională de Baschet Amator (F.I.B.A.) şi din 1935 se dispută Campionatele Europene (la care a participat şi ţara noastră).

(Wikipedia sub licenţa GNU)

Share

Baseball

April 26, 2009 - 2:46 am No Comments

wrigley_field

Baseball este un joc sportiv de echipă, asemănător oinei în care o minge (ball, engl.) cam de mărimea unei mingi de tenis este aruncată de un jucător defensiv numit “pitcher” către un prinzător (catcher, engl.) iar un jucător ofensiv batter încearcă să o lovească cu o bâtă rotundă, netedă, numită bat (în engl.) înainte ca prinzătorul să o poată prinde. Mingea se numeşte şi ea tot baseball. Scorul se realizează de către batter care fuge şi atinge o serie de patru semne situate pe sol, numite baze. În engleză, baseball mai este uneori numit hardball pentru a-l diferenţia de softball, cu care este înrudit îndeaproape, şi de alte jocuri similare.

Baseball-ul este popular pe continentul american şi în Asia de est. În Japonia, Puerto Rico, Republica Dominicană, Cuba, Venezuela, Panama, Corea de Sud, Taiwan şi în alte câteva ţări şi regiuni, este unul dintre cele mai populare sporturi. În Statele Unite ale Americii, baseball-ul a fost mult timp privit, neoficial, ca distracţia naţională; totalul spectatorilor la jocurile din Liga de baseball fiind aproximativ egal cu cel al tuturor sporturilor profesioniste de echipe, luate la un loc. Totuşi, în rândul telespectatorilor americani, baseball-ul a fost depăşit ca popularitate (la audienţă tv) de fotbalul american şi de cursele automobilistice.

(Wikipedia sub licenţa GNU – Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896)

baseball, minge, jucător defensiv, pitcher, prinzător, catcher, jucător ofensiv, batter, bâtă, bat, hardball, softball

Share

Începuturile jocurilor arcade

April 23, 2009 - 6:07 am No Comments

Galaxy Game Galaxy Game, 1971, primul joc arcade

Primele jocuri arcade populare au fost instalate în parcuri de distracţii: jocurile de tir, de aruncat cu mingea, şi primele aparate care funcţionau cu monede, precum cele care spuneau că pot ghici viitorul unei persoane sau cele de muzică mecanică. Parcurile de distracţii de la mijlocul anilor 1920 (precum Coney Island din Ney York) au inspirat, prin atmosfera lor, jocurile arcade de mai târziu.

În anii 1930 au apărut primele flipere operate cu monedă. Aceste maşini de distracţie timpurii erau diferite de urmaşele lor, fiind realizate din lemn, nu aveau dispozitiv de lansare a bilelor şi suprafeţe cu bonusuri pe câmpul de joc, iar afişarea scorului era mecanică. Prin 1977, cele mai multe flipere au adoptat sistemul electronic atât pentru operare cât şi pentru scor.[1]

În 1971, câţiva studenţi la Universitatea Stanford au realizat Galaxy Game, o versiune funcţionând cu monezi a jocului de calculator Spacewar. Acesta este cel mai vechi joc video operat cu monezi. Ulterior în acelaşi an, Nolan Bushnell a creat primul astfel de joc în producţie de masă, Computer Space, pentru Nutting Associates.

Referinţe

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Video: Computer Space Gameplay

Share

Noul trailer al filmului Harry Potter şi Prinţul Semipur a fost lansat – VEZI VIDEO

April 17, 2009 - 8:43 am No Comments

Noul trailer pentru Harry Potter şi Prinţul Semipur a fost lansat, oferind câteva imagini ale spectaculosului atac al aliaţilor lordului Voldemort asupra Londrei şi ale poveştii de dragoste dintre Harry şi Ginny Weasley.
Citește mai departe…

Share

Definirea jocurilor în realitatea alternativă

April 15, 2009 - 2:49 pm No Comments

sf0logo

Există multe discuţii despre cum să se definească termenul “joc în realitatea alternativă” şi ce trebuie inclus sau exclus din definiţie. Sean Stacey, fondatorul sitului web Unfiction, a sugerat că cel mai bun mod de definire a genului este să nu se definească, localizându-se în schimb fiecare joc pe trei axe (reguli, autor şi coerenţă) într-o sferă a “ficţiunii haotice” care ar include lucrări precum Uncyclopedia şi jocuri de stradă precum SF0.[1]

Dacă se acceptă definiţia designerului Chris Crawford (care impune să existe un oponent), atunci ARG ar fi poate percepute mai degrabă ca puzzle. Oricum, cum creatorii schimbă încontinuu jocul chiar în timp ce acesta se desfăşoară (precum cu The Beast), ARG se potriveşte mai bine cu definiţia unui joc.

Note

  1. ^ Stacey, Sean (10 November 2006). “Undefining ARG”.

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Share

Istoria jocurilor video

April 11, 2009 - 3:02 pm No Comments

tennis_for_two Tenis pentru două persoane, un joc pe calculator analog timpuriu care folosea osciloscopul pentru afişare.

La început jocurile foloseau dispozitive electronice interactive cu diferite formate de afişare. Cel mai vechi exemplu este din 1947 – un “Dispozitiv de Amuzament din Tub cu Radiaţii Catodice”, patentat pe 25 ianuarie 1947 de Thomas T. Goldsmith Jr. şi Estle Ray Mann, şi aprobat pe 14 decembrie 1948 ca Patentul SUA nr. 2455992.[1]

Inspirat de afişajele radareleor, el a constat dintr-un dispozitiv analog care permitea unui utilizator să controleze o diagramă vectorială punctată pe ecran pentru a simula un proiectil luat la ţintă care era desenta într-o poziţie fixă pe ecran.[2]

Alte exemple vechi includ:

  • Calculatorul NIMROD de la Festival of Britain din 1951
  • OXO al lui Alexander S. Douglas pentru EDSAC în 1952
  • Tenis pentru două persoane, un joc interactiv scris de William Higinbotham în 1958
  • Spacewar!, scris de studenţii de la MIT Martin Graetz, Steve Russell, şi Wayne Wiitanen pe un calculator DEC PDP-1 în 1961.

Fiecare joc folosea diferite modalităţi de afişare. NIMROD folosea un panou de lumini pentru a juca jocul Nim,[3] OXO folosea un afişaj grafic pentru a afişa tic-tac-toe,[4] Tenis pentru două persoane folosea un osciloscop pentru a afişa o jumătate din terenul de tenis,[2] iar Spacewar! folosea afişajul vectorial DEC PDP-1 pentru a avea două nave de război de fiecare parte.[5]

În 1971, Computer Space, creat de Nolan Bushnell şi Ted Dabney, a fost primul joc video comercial, operat cu monede. Folosea un televizor alb-negru pentru afişare, iar sistemul de calculator era realizat din cipuri TTL din seria 74.[6] Jocul a fost folosit în filmul ştiinţifico-fantastic Soylent Green din 1973. Computer Space a fost urmat în 1972 de Magnavox Odyssey, prima consolă domestică. Modelat după o consolă prototip de la finele anilor 1960 dezvoltată de Ralph H. Baer denumită “Brown Box”, aceasta folosea de asemenea televiziunea standard.[2][7] Acestea au fost urmate de două versiuni Atari, Pong; o versiune pentru arcade în 1972 şi o versiune domestică în 1975.[8] Succesul comercial al lui Pong a determinat numeroase alte companii să dezvolte clone Pong şi propriile lor sisteme, ducând la dezvoltarea explozivă a industriei jocurilor video.[9]

References

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Share

Jocul de roluri

April 10, 2009 - 11:16 am No Comments

rpg-2009-berlin-2

Există multe varietăţi de jocuri de roluri, dar cele mai multe urmăresc reţeaua stabilită de Dungeons & Dragons. Participanţii conduc de obicei jocul ca o mică reuniune socială. Un coordonator cumpără sau pregăteşte un set de reguli şi o setare fictivă în care se vor încadra jucătorii. Aceste setări includ competiţii pentru caracterele rolurilor, precum capcane care trebuiesc evitate sau adversari cu care trebuie să lupte. Detaliile complete ale setărilor sunt ţinute secrete, dar sunt oferite unele detalii mai generale.

Jucătorii crează apoi caractere ale căror roluri le vor juca în joc. Odată cu conturarea caraterului, ei atribuiesc statistici numerice caracterului, acestea fiind folosite mai târziu pentru a determina rezultatul evenimentului. Împreună, aceste note dau jucătorului informaţii despre caracterul lor şi locul lor în joc.[2]

Coordonatorul va începe apoi jocul cu o scurtă introducere despre setări şi caractere. Jucătorii descriu acţiunile caracterelor lor, iar coordonatorul răspunde descriind rezultatul acestor acţiuni. De obicei aceste rezultate sunt determinate prin setări şi buna credinţă a coordonatorului, cele mai multe acţiuni sunt direct şi cu rezultate imediate.[2] De exemplu, dacă un jucător are un caracter care trebuie să privească prin încăpere, coordonatorul va descrie camera; dacă rolul cere să părăsească acea cameră, coordonatorul va descrie aspecte din afara camerei. Oricum, rezultatul unor acţiuni sunt determinate de regulile jocului. Aceasta implică de obicei rostogolirea unor zaruri şi compararea numerelor rezultate cu statisticile caracterului pentru a vedea dacă acţiunea a fost încununată cu suuces.

Jocul continuă astfel până când caracterele întâlnesc ultima provocare, aşa cum a fost ea determinată de coordonator de la începutul jocului. Aceasta ar putea fi să înfângă un adversar specific, să rezolve un mister, sau să găsească un anumit articol de tezaur. Coordonatorul descrie apoi consecinţele acţiunilor lor în joc, şi jocul se termină.

Referinţe

This guide is licensed under the GNU Free Documentation License. It uses material from the Wikipedia.

Need an webmaster? Click HERE

Video: Dungeons & Dragons 4th Edition Presentation: Part 1

Share

Definiţia lui Ludwig Wittgenstein pentru jocuri

April 8, 2009 - 6:52 am No Comments

wittgenstein, 1930

Ludwig Wittgenstein a fost probabil primul filozof din mediul academic care a dat o definiţie cuvântului joc. În cartea sa Philosophical Investigations,[1] Wittgenstein a demonstrat că elemente ale jocurilor, precum reguli, competiţie, etc., au eşuat pe rând în încercarea de folosire pentru a defini ce sunt jocurile. El a argumentat în acest sens că în cadrul conceptului de “joc” nu poate intra o singură definiţie, jocurile trebuiind să fie privite prin prisma unei serie de definiţii care pun în comun o “asemănare de familie”.

Note

  1. ^ Wittgenstein, Ludwig (1953/2002). Philosophical Investigations. Oxford: Blackwell. ISBN 0-631-23127-7.

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Share

Istoria jocurilor pe planşetă

April 5, 2009 - 9:21 am No Comments

maler_der_grabkammer_der_nefertari_003 Senet este printre cele mai vechi jocuri de planşetă cunoscute.

Jocurile de planşetă au fost jucate în cele mai multe culturi şi societăţi din istorie; unele datează din cele mai timpurii civilizaţii. Există mai multe situri istorice importante, artifacte şi documente care evidenţiază existenţa jocurilor pe planşetă. Unele din acestea includ:

  • Jocurile pe planşetă din civilizaţia Jiroft
  • Senet a fost înfiinţat în perioada Predinastică şi a Primei Dinastii a Egiptului, cca 3500 î.e.n..[1] Senet este cel mai vechi joc de planşetă cunoscut, şi a fost pictat pe o frescă în peştera Merknera (3300-2700 î.e.n.).[2]
  • Mehen este un alt joc vechi de planşetă din perioada Predinastică din Egipt.
  • Go este un joc pe planşetă strategic vechi originar din China
  • Patolli este un joc pe planşetă originar din Mesoamerica şi a fost jucat de anticii mayaşi.
  • Mormântul Regal al lui Ur conţinea, printre altele, Jocul Regal al lui Ur. El a fost excavat de Leonard Woolley, dar cărţile sale conţin puţine documente despre jocuri. Cele mai multe jocuri pe care le-a descoperit sunt acum găzduite în Muzeul Britanic din Londra.
  • Lista jocurilor Buda este cea mai veche listă de jocuri.

jiroft_eagle_game Se cunoaţte mai puţin despre acest joc de plaşetă (găsit în civilizaţia Jiroft), contemporant cu Senet.

Referinţe

  1. ^ a b Piccione, Peter A. (July/August 1980). “In Search of the Meaning of Senet“. Archaeology: 55–58.
  2. ^ Okno do svita deskovych her

jiroft_scorpion Un alt joc pe planşetă găsit în civilizaţia Jiroft.

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Share

Filme interactive

April 4, 2009 - 12:23 pm No Comments

rollercoaster_movie_poster

Un film interactiv este un joc video prezentat folosind video filmat sau animat sau scene filmate din viaţa reală. Cum stilul de prezentare nu mai este la modă, termenul este folosit uneori într-un mod derogatoriu pentru a descrie jocuri care pun accent puternic pe bucăţi de scene sau ploturi pentru jocurile de angajament.

Linkuri

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Share

Jocuri de luptă

April 3, 2009 - 7:52 am No Comments

street_fighter_ii

Jocul de luptă se referă la un gen de joc video de acţiune în care jucătorul controlează un caracter şi se angajează într-o luptă strânsă cu alt caracter. Aceste caractere tind să fie de putere egală şi meciurile constau din mai multe runde, care au loc într-o arenă. Jucătorii trebuie să stăpânească tehnici precum blocarea, contraatacul, şi să le lege împreună în secvenţe de atacuri cunoscute ca “combo”. De la începutul anilor 1990, cele mai multe jocuri de luptă permit jucătorului să execute atacuri speciale prin combinaţii specifice de butoane.

Heavyweight Champ (1976) a fost primul joc de luptă cu pumnul, jocuri mai rafinate apărând prin anii 1980. Street Fighter II (lansat de Capcom în 1991) a fost cel care a adus popularitate genului, jocul de luptă devenind genul predominant pentru jocurile video de competiţie de la începutul anilor 1990. Jocurile de luptă erau populare în arcade, unde jucătorii puteau juca împotriva adversarilor umani. Genul a creat numeroase francize de succes şi de lungă durată, în plus faţă de Street Fighter, precum Mortal Kombat şi Virtua Fighter. Popularitatea genului a stagnat când jocul a ajuns prea complicat şi arcadele au pierdut din audienţă în faţa consolelor mai puternice la finalul anilor 1990. Azi, genul rămâne încă popular dar atrage o proporţie mult mai mică de entuziaşti faţă de alte dăţi, datorită creşterii în popularitate a altor genuri.

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Share

Jocuri video episodice

April 2, 2009 - 5:19 am No Comments

fahrenheit_pc_boxart

Un joc video episodic este un joc video produs şi vândut în episoade mai mici care fac parte dintr-o serie recunoscută, spre deosebire de seriile de jocuri video în care jocurile sunt mai mari şi produse independent, şi abia apoi sunt împachetate împreună şi adugate unui joc existent. Astfel de serii pot avea sau nu continuitate, dar au întotdeauna setări comune, ca şi carectere şi/sau teme comune. Producţia episodică a devenit din ce în ce mai populară printre dezvoltatorii de jocuri video datorită avantajelor de costuri ale sistemelor de distribuţie digitală, care pot reduce foarte mult costurile de distribuţie şi pot face episoadele mult mai viabile din punct de vedere comercial.

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Video: Sam & Max 1×01 The Thing that Wouldn’t Stop It – Part 1

Share